REFACEREA ECONOMIEI ROMANE DUPA PRIMUL RAZBOI MONDIAL

Realizarea statului unitar la 1918 va crea posibilitatea accelerarii ritmului evolutiei politice, sociale si economice a Romanie.
Razboiul si ocupatia germana au provocat tarii insemnate pagube umane si materiale : 800.000 morti, activitatile economice sleite si dezorganizate.
Agricultura nu mai poseda nici un fel de stocuri, fiind nevoita sa importe cereale, iar septelul scazuse la 50% din efectivele antebelice ; 26% dinsuprafata agricola a ramas necultivata in anul 1919.
Productia industriala a scazut sub 50% din nivelul antebelic, functionand abia un sfer din intreprinderile incurajate de stat. Sistemul cailor si mijloacelor de transport era decimat si dezarticulat .
Finantele publice earu serios depreciate, cu deficite bugetare considerabile, iar puterea de plataa contribuabililor ear scazuta ; inflatia si specula faceau ravagii in conditiile lipsei de produse pe piata.
Pierderile materiale recunoscute oficial se ridicau la 31 miliarde lei aur desi in fapt erau de 72 miliarde lei aur, valori create prin eforturi deosebite de-a lungul a 16 ani, ceea ce a determinat ca procesul de refacere al economiei Romanesti sa fie unul lent si dificilcare se va prelungi pana in anul 1924.
In aceasta situatie capitalul straina a gasit teren prielnic pentru extinderea dominatiei asupra economiei romanesti fie prin preluarea capitalurilor inamice germane si austriece intr-o proportie insemnata, fie prin imprumuturi care au impovarat si ami mult datoria publica a romaniei, care in 1921 ear de 15 ori mai mare ca inainte de razboi.
O ramura a economiei Romaniei care prezenta o mare atractie pentru acpitalul strain a fost pana in 1928 industria petrolului, in cadrul careia numai 22% erau sociatati cu capital romanesc, 26% cu capital englez, 36% franco-olandez, iar restul apartinea capitalului italian belgian si american.
In general procesul de refacere a economiei a avut un caracter contadictoriu fiind mai accelerat intre ani 1922-1923 ca urmare a unui proces de democratizare a structurilor social economice prin reforma agrara din 1921 si introducerea votului universal.
Industria lemnului s-a redresat mairepede, ca urmare cereri sporitela exportde cherestea si lemn de costructie ;industria hartiei a atins in anul 1924 nivelul productiei antebelice, situatie in care s-a gasit si industria materialelor de constructie.
Dintre industriile prelucratoare industrai alimentara a continuat sa fie cea mai importanta.
In induatria extractiva, extractia petrolului a scazut in anul 1919 dfe la 1.810.000 tone la855 tone, dar in 1924 va ajunge, tot datorita exportului, la 1.850.000 tone ; in acelasi an si industria carbonifera atinge nivelul dinaite de razboi.
Dezvoltarea greoaie a industriei extractive si distrugerile masive din transporturi franau redresarea economiei romanesti.
In agricultura se impunea reforma agrara democratica ce fusese inclusa in toate documentele Marii Uniri.. Initiata de liberali inca din anul1912 si luata in discutie de Prlamentul refugiat la iasi in 1917, reforma agrara a fost definitivata in 1921. Cu toate lipsurile ei reforma agrara din 1921 a fost un mare pas inainte in progresul general al Romaniei, caci a micsorat proprietatea mosiereasca cu 60% si a redus puterea economica a acestei clase, care isi pierdea si importanta politica prin disparitia partidului conservator de pe scena politica na Romaniei dupa primul razboi mondial, care cunoaste un regim burghezo-mosieresc
Celelate ramuri ale activitatii economice- comertul interior si exterior, finatele, circulatia monetrara si bancile- au evoluat pe cele doaua coordonate principale ale perioadei postbelice : refacerea economica si largirea cadrului de actiune a statului national unitar roman la dimensiunea si potemtialul complexului economic national. Lipsa acuta de marfuri pe piata interna, ami ales lipsa produselor alimentare, a dus la cresterea speculei si devalorizarea monedei. In acesti ani Romania exporta unele produse disponibile (lemn,m pielarie animale vii) si importa mai ales produse alimentare.
Finatele tarii erau profund dezorganizate de vreme ce veniturile statului au crescut de 13 ori, iar cheltuielile de 18 ori. Pana in anul financiar 1920-1921 nu a existat un buget unic pentru intreaga Romanie si abia din 1922 se va produce o echilibrare a bugetului. Datoria publica a Romaniei era in 1921 de peste 20 miliarde lei din care datoria externa de 16,1 miliarde.
In ceea ce priveste circulatia monetara a avut loc o « unificare monetara » in sensul ca au fost scoase de pe piata monedele straine care ciarculasera inainte in provinciile unficate (coroane, ruble) ca si rascumpararea «leilor » emisi in timpul ocupatiei germane, proces care s-a realizat prin imprumutul de 7 miliarde facut de statul roman la B.N.R.
In general in aceasta perioada are loc o goana frenetica dupa profit rapid, o adevarata « furie a speculatiilor » si un economist al timpului scria ca « dupa razboi nimeni nu vroia sa muncesca dar toti vroiau sa traiasca bine si sa cheltuiasca peste puterile lor… Bursa si strada Lipscani creau bogatii peste noapte cu speculatiuni « ala hause » si « a la Baisse ». Toata lumea « castiga » numai tara si statul pierdeau in fiscare zi.
Razboiul a avut conscinte nefaste si pentru finatele publice, sector care a avut de suferit de pe urma imensului deficit al balantei comerciale. In anul 1919, de pilda, importul era evaluat la 3.622.945.669 lei iar exportul abia atnigea 103.891 lei, balanta comerciala inregistrand un deficit de 3.519.054.471 lei ; in 1920, importul se ridica la suma de 6.957.935.868 lei iar exportul la numai 3.437.351 lei, astfel ca soldul pasiv al balantei se incheia cu deficite insemnate.
Aceasta situatie extrem de grea , a constituita o frana in calea refaceriii si dezvoltarii fortelor de productie. Pierderile materiale recunoscute oficial prin tratatele de pace au fost evaluate la peste 31 nmiliarde lei aur. In realitate pierderile au fost mult mai mari - cca 72 miliarde lei aur - iar suferinat si durerea umana sunt in afara oricaror calcule valorice.
Marile puteri invingatoare , in urma conferintei de la Spa in problenma reparatiilor de razboi – au acordat, in mod arbitrar o cota pentru tara noastra,m care nici pe departe nu tinea cont de totalul pagubelor suferite de razboi si anume 15 DIN DESPAGUBIRILE GERMANE. ACORDUL DE LA Spa distribuia si cotele de repartitie ce cadeau in contul Austriei, Ungariei si Bulgariei – asa numitele reparatii orientale – Romaniei revenindu-i 10.55%. Ca stat « sucesoaral » a fost obligata sa preaia din datoria externa a fostei monarhii austro-ungare 64,422 milioane dolari, 227,802 milioane franci elvetieni, 71,941 milioane franci aur si9 1,806 milioane florini olandezi.
Aceste cote - portii – ce stabileau despagubirile datorate germaniei, dupa cum se stie, au fost ulterior modificate intr-o serie de Conferinte, iar mult controversata problema a reaparatiilor se va « incheia » prin nerezolvarea ei. In modul acesta statul roman a fost frustat de ceea ce i se cuvenea in contul despagubirilor de razboi, si ca atare refacerea economiei romanesti se va efectua lent si cu urmari pentru viitor.