Valahia, Moldova si Transilvania

Începând cu secolul al X-lea, surse bizantine, slave şi ungare, şi mai târziu surse occidentale, menţionează existenţa entităţilor statale ale populaţiei româneşti - cnezate şi voievodate - la început în Transilvania şi Dobrogea, apoi în sec. XII-XIII, şi în teritoriile de la estul şi sudul Carpaţilor. O trăsătură specifică a istoriei românilor din Evul Mediu, până în epoca modernă, este aceea că ei au trăit în trei principate vecine, dar autonome, - Valahia, Moldova şi Transilvania.

Acest fenomen - care este, fără îndoială, unic în Europa medievală, este extrem de complex. O serie de cauze ţin de esenţa societăţii feudale, dar sunt de asemenea şi factori specifici. Printre ultimii, doresc să menţionez existenţa imperiilor vecine puternice, care s-au opus unificării entitătilor statale româneşti şi chiar au ocupat - pentru o perioadă mai scurtă sau mai lungă - teritoriile româneşti. De exemplu, la vest, românii a trebuit să facă faţă politicii de cucerire dusă de regatul ungar. În 895, triburile ungare care au venit din ţinuturile Volgăi, conduse de Arpad, s-au stabilit în Panonia. Ei au fost opriţi în înaintarea lor spre vest de către împaratul Otto I (995), astfel că ungurii s-au stabilit şi şi-au întors faţa către sud-est şi est. Aici, ei s-au întâlnit cu românii.