Războaiele daco romane din 101-102 şi 105-106

În primul secol înainte de Hristos, pe măsură ce Imperiul roman se extindea şi se creau provincii romane în Panonia, Dalmaţia, Moesia şi Tracia, graniţă cu Dunărea se întindea pe aproape 1500 km şi despărţea Imperiul Roman de lumea dacică.

În Dobrogea, care se afla sub conducerea romană, de şapte secole, începând cu domnia lui Augustus, poetul Publius Ovidius Naso şi-a petrecut ultimii ani ai vieţii sale "printre greci şi geţi", întrucât el a fost exilat acolo, la Tomis (între anii 8 şi 17 e.n.), din ordinul aceluiaşi Cezar.

Dacia s-a aflat în apogeul puterii sale sub regele Decebal (87-106 e.n.). Dupa o primă confruntare, pe timpul domniei lui Domţian, (87-89 e.n.), s-au impus cu necesitate două războaie pentru Imperiul Roman (101-102 e.n. si 105-106 e.n.), pentru ca, în culmea gloriei sale, împaratul Traian (98-117 e.n.), să-l învingă pe Decebal şi să-i transforme regatul într-o provincie romană numită Dacia. Columna lui Traian, înaltata la Roma, şi mausoleul de la Adamclisi (Dobrogea) povestesc despre aceasta înclestare militară, care a fost urmată de o masivă şi sistematică colonizare a noilor teritorii integrate noului imperiu.