Prima unire în timpul lui Mihai viteazul

Sfârşitul secolului XVI a fost dominat de personalitatea lui Mihai Viteazul. El a devenit voievod al Ţării Româneşti în 1593 şi s-a alăturat Ligii Creştine - o coaliţie antiotomană, iniţiată de papalitate şi de Sfântul Imperiu Roman. El a reuşit, dupa grele bătălii (Călugăreni, Giurgiu) să redobândească chiar independenţa tării sale. În 1599-1600, pentru prima dată în istorie, el a unit toate teritoriile locuite de români, proclamându-se "Prinţ al Ţării Româneşti, al Transilvaniei şi al întregii Moldove". Situaţia internă era foarte complicată, marile puteri vecine - Imperiul Otoman, Polonia şi Imperiul habsburgic - îi erau ostile şi şi-au unit fortele pentru a-l înfrange; astfel cî aceasta unire a fost de scurta durată, întrucât Mihai Viteazul a fost asasinat în 1601. Unirea realizată de domnitorul Mihai Viteazul a devenit totuşi un simbol pentru posteritate. În secolul al XVII-lea, sub diferite forme, şi cu succese trecătoare, şi alţi prinţi au încercat să relanseze ambiţiosul program politic al lui Mihai Viteazul, încercând să formeze un front de uniune antiotomană din cele trei principate şi să restaureze unitatea Daciei antice.

Sfârşitul secolului XVII şi începutul secolului XVIII au adus schimbări, politice, atât în centrul, cât şi în estul Europei. Imperiul Otoman a eşuat în tentativa sa de a captura Viena, în 1683 şi, prin urmare, Imperiul Habsburgic şi-a început expansiunea către sud-estul Europei. Tratatul de pace austriaco-turcesc de la Karlowitz (1699) sancţiona anexarea Transilvaniei şi organizarea ei ca un principat autonom la Imperiul Austriac (din 1765 a devenit mare principat, condus de un guvernator). Polonia era divizată şi Rusia, prin cuceriri succesive, a atins, sub Petru cel Mare, (1696-1725) râul Nistru, devenind astfel vecinul de răsărit al Moldovei. Ambiţiosul vis al ţărilor de a domina Strâmtoarea Bosfor şi Constantinopolul situa Principatele Româneşti în calea expansiunii ruseşti.