Al doilea război mondial

Când a izbucnit cel de-al doilea razboi mondial, România şi-a declarat neutralitatea (6 septembrie 1939). Dar ea a sprijinit Polonia (facilitand tranzitul tezaurului Bancii Naţionale şi garantând azil preşedintelui polonez şi guvernului). Înfrangerile suferite de Franţa şi Marea Britanie în 1940 au creat o situaţie dramatică pentru România. Guvernul sovietic a aplicat capitolul 3 al protocolului secret din 23 august 1939 şi a fortat România, prin ultimatumul din 26 şi 28 iunie 1940, să cedeze nu numai Basarabia, dar şi nordul Bucovinei şi teritoriul Hertei (ultimele două nu au aparţinut niciodată Rusiei). Sub tratatul de la Viena - de fapt, un dictat - (30 august 1940), Germania şi Italia i-au dat Ungariei nord-estul Transilvaniei, unde populaţia majoritară era românească. În urma discuţiilor româno-bulgare de la Craiova, s-a semnat un tratat, în 7 septembrie 1940, prin care sudul Dobrogei (Cadrilaterul) revenea Bulgariei.

Serioasa criză din vara lui 1940 a dus la abdicarea regelui Carol al II-lea, în favoarea fiului sau, Mihai I (6 septembrie 1940); în acelaşi timp, a dus la preluarea Guvernului de către generalul Ion Antonescu (el a devenit mareşal în octombrie 1941). Într-un efort de a obtine sprijinul Germaniei şi Italiei, Ion Antonescu a antrenat la guvernare mişcarea Gărzii de Fier. Mişcarea a încercat, într-un act de rebeliune în 21-23 ianuarie 1941, să ia întreaga conducere a guvernului, şi ca urmare ea a fost eliminată din politică. Dorind să recapete teritoriile pierdute în 1940, Ion Antonescu a participat, alături de Germania, în războiul dus împotriva Uniunii Sovietice (1941-1944). Înfrangerile suferite de puterile Axei au dus dupa 1942 la sporirea încercarilor făcute de regimul Antonescu, precum şi de opoziţia democratică (Iuliu Maniu, C.I.C. Bratianu) de a scoate România din Alianţa cu Germania. Pe 23 august 1944, mareşalul Ion Antonescu a fost arestat din ordinul regelui Mihai I. Noul guvern, format din militari şi tehnocraţi, a declarat război Germaniei (24 august 1944) şi, astfel, România şi-a adus intregul ei potential economic şi militar în Alianta Naţiunilor Unite, până la sfârsitul celui de-al doilea război mondial în Europa. În ciuda eforturilor umane şi economice, pe care România le făcuse pentru cauza Naţiunilor Unite timp de nouă luni, Tratatul de Pace de la Paris (10 februarie 1947), nega României statutul de co-beligerant şi o obliga să platească o imensa despăgubire de război; dar, Tratatul recunoştea retrocedarea teritoriilor din nord-estul Transilvaniei la România, în timp ce Basarabia şi nordul Bucovinei rămâneau anexate la URSS.